Telefonistul Ben

Foto: Fanica Doina Țană

Fănica Doina Țană, Brăila

Stimată redacție,
Vă povestesc, cum am promis, despre micuțul și simpaticul nostru patruped Ben.
În urmă cu cinci ani, băiatul meu, Gabi, i-a făcut cadou bunicii sale un mic patruped, scump și nespus de drăguț. Sincer, soacrei mele la început nu i-a prea surâs ideea, spunând că nu-i trebuie ei așa ceva, dar cu timpul a devenit „fiul“ ei iubit și mai ales răsfățat. Mic fiind, și la vârstă și la greutate, la început făcea rele, rodea încălțămintea. Încet, încet a devenit mai cuminte, a înaintat în vârstă, este isteț foc. Latră foarte tare și se bucură mult când îl vizităm și nu ne lasă până nu-l luăm în brațe imediat cum intrăm pe ușă.
Soacra fiind mai în vârstă (76 de ani), stă rău cu auzul, dar el știe asta și sare în jurul ei lătrând ca să o facă atentă atunci când bate cineva în geam, căci stau la parter, sau când sună interfonul. Ba chiar face și pe telefonistul, latră și când sună telefonul.
Mănâncă foarte bine, este contele casei, deoarece a știut să se facă iubit și îndrăgit din prima zi. De multe ori se lăcomește, mai face indigestie, zace a doua zi, dar iese afară și mănâncă iarbă și-i trece.
Când soacra ne dă telefon spunând grav „Ben este bolnav!“, noi ne ducem la ea, luăm cățelul și ne prezentăm cu el la medicul veterinar pentru a primi îngrijirea medicală necesară. Îi place mult să facă băiță, la început totul a fost un dezastru, dar acum nu doar că s-a obișnuit, este înnebunit chiar după apă. Dragii mei, luați măcar un animal acasă, pentru că sunt tonice, alungă supărările, oferă atât de multe și cer atât de puțin!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *