Țin hibiscușii în locuri luminate

Trandafir chinezesc
Foto: Maria Iliescu

Maria Iliescu, Ploiești

De data aceasta voi încerca să împărtășesc câte ceva din metodele mele în cultivarea unor plante și cum ele mă răsplătesc cu flori frumoase și parfumate.
Iarna, o parte din ele se odihnesc pe holul casei, altele în pivniță și o mare parte își etalează frumusețea și măiestria prin diferite camere din casă, unde au lumină și căldură din belșug. Printre acestea se află și trandafirii chinezești (hibiscușii) simpli și bătuți (involți) de culoare roșii, roz, albi, galbeni, portocalii și unul în două culori. Mă voi opri asupra celui în două culori, pe care l-am primit acum câțiva ani de la o prietenă din Iași și care înflorește în permanență, fiind așezat în fața unei ferestre mari și la o temperatură de 15-20 grade Celsius, cu orientare spre sud. La început nu am crezut că va înflori în două culori mai mulți ani, știind că fiind așezate lângă alte plante cu flori colorate, mai împrumută de la ele anumite nuanțe. Însă lucrurile nu au stat așa cum credeam eu, pentru că l-am așezat tot între trandafirii chinezești de diferite culori și el a înflorit tot în degrade cu petale roșii la mijloc și portocalii pe margine. Alt hibiscus de culoare galbenă care face flori involte și foarte mari, are frunze mai mari, de un verde mai închis și înflorește mai bogat iarna decât vara. Restul trandafirilor chinezești albi, roșii, roz și portocalii, i-am dus într-o cameră unde nu au lumină așa multă și efectul s-a observat, nu au mai înflorit și o parte din frunze s-au îngălbenit și căzut, dar nu-i nimic, în vară aceștia se refac. Pentru a obține plante frumoase, procedez în felul următor: în fiecare primăvară le schimb pământul cu altul proaspăt format din nisip, mraniță și pământ de mușuroi, le ud numai cu apă de ploaie în fiecare zi vara, le administrez îngră-șământ de păsări macerat în zilele de vară și pulverizez cu apă călduță, dar numai pe frunze, le afânez pământul, înlătur florile ofilite și frunzele, le verific în permanență starea de sănătate.

Vara așez hibiscușiii afară la semiumbră, la loc luminos, feriți de curenții de aer rece, toamna, celor maturi le aplic o tăiere la crengile laterale la 2/3. La cei tineri ciupesc vârfurile, favorizând dezvoltarea altora pe care vor apărea noi boboci și flori, apoi îi transfer la soare pentru călire și îi stropesc preventiv cu Mospilan. Iarna sunt așezați în locuri bine luminate și aerisite, le așez un vas cu apă pentru a le asigura umiditatea necesară și ud mai rar și le înlătur frunzele și florile ofilite.

O altă plantă pe care o iubesc foarte mult este leandrul sau laurul. Este un arbust foarte decorativ, ușor de îngrijit, cu flori simple și involte grupate în inflorescențe de culoare roz, albe, roșii și crem, care înflorește toată vara și răspândește un parfum suav, plăcut. Eu am leandru alb și roz bătut, iar cei roșu și crem au florile simple. Primăvara îi scot din pivniță, le schimb pământul, îi așez în fața casei în plin soare, îi ud zilnic tot cu apă de ploaie, îi pulverizez cu apă, le aplic îngrășământ lichid la două săptămâni, le înlătur florile ofilite și frunzele, după ce s-au trecut florile, le aplic prima tăiere a ramurilor la jumătate din lungime, pentru a stimula dezvoltarea ramifica-țiilor, pe care vor crește lăstarii floriferi, dar voi lucra cu mănuși pentru că sunt toxici. Înmulțirea o fac din butași semilemnificați de 10-20 cm pe care-i pun în apă la înrădăcinat sau direct în pământ. Toamna îi stropesc preventiv cu Faster sau Sinoratox împotriva dăunătorilor, apoi îi duc în pivniță. Îngrijind cu mută dragoste leandrul, el mă răsplă-tește cu flori.

O altă plantă dragă mie este Hortensia (Hydrangea). În anul 1970 când ne-am mutat de la bloc la curte, aveam trei ghivece cu această plantă de culoare roz. În luna iunie am mutat aceste plante care crescuseră în interior, în grădină, în fața casei unde era terenul liber, nu era cultivat de mulți ani, era un loc bine luminat, puțin umbrit de un cireș, ferit de curenți de aer rece și de razele directe ale soarelui. Am săpat pământul, constatând că este bun, am așteptat să se treacă florile din ghivece, am săpat gropi mai mari decât rădăcina plantelor, le-am scos din ghivece și le-am transplantat. Am udat cu apă de ploaie, am pus în-grășământ din gunoi de pasăre macerat, iar în zilele călduroase le-am pulverizat cu apă călduță. Până toamna, hortensiile s-au prins, le-am îndepărtat florile fără frunze, știind că lângă fiecare frunză este un mugure floral, apoi am făcut mușuroi de pământ în jurul lor pentru a le proteja de îngheț. În anul următor plantele mele erau pline de flori roz, cu niște frunze mari verzi și crecuseră înalte de 75 cm. Și în continuare am avut grijă să le ud cu apă de ploaie, să le administrez numai îngrășământ de păsări macerat, să afânez pământul, să le pulverizez cu apă în zilele foarte călduroase și să le îndepărtez frunzele ofilite. Dar nu m-am oprit doar să îngrijesc plantele mature, ci le-am în-mulțit cu încă două plante. Am tăiat butași de 10 cm, din vârful lăstarilor care apăruseră după înflorire și i-am plantat direct în grădină, peste care am așezat sticle de plastic, iar în jurul lor am pus un strat de pământ pentru a nu fi deranjate. Primăvara, când timpul s-a încălzit, am îndepărtat pământul din jurul lor, am scos sticlele și toate plantele aveau muguri și frunzulițe mici.

O altă plantă nelipsită din colecția mea este kalanchoe, foarte decorativă prin frunze și flori, colorate în diferite nuanțe.Eu am albe, roșii, gabene și portocalii și înfloresc de obicei toamna târziu. Cum le înmulțesc? Le administrez îngrășământ la 2 săptămâni, le dau cu apă de ploaie, le ciupesc vârfurile pentru o ramificare bogată, le îndepărtez frunzele ofilite și le verific dacă au apărut ceva dăunători.



2 thoughts on “Țin hibiscușii în locuri luminate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *