Trandafirul chinezesc

www.pixabay.com
www.pixabay.com

Geta Diaconu, Galaţi

Dragi prieteni,

Hibiscus, cunoscut şi sub numele de trandafirul chinezesc, este originar din China, Japonia şi India.

Hibiscus Rosa Sinensis (fam. Malvaceae) este singura specie cultivată ca plantă de apartament. Trandafirul chinezesc este un arbust cu înălţimea de 1,5-2 m. Frunzele îi sunt ovale, parţial dinţate, colorate în verde strălucitor. Florile simple sau duble apar la extremităţile lăstarilor. Ele au formă de pâlnie larg deschisă, anterele seminale mult ieşite în afară şi petalele colorate în roşu, violet, roz, oranj sau alb.

Butăşirea se face toamna şi primăvara. Butaşii se înrădăcinează la 22-25o C. Plantele tinere se ciupesc pentru a se obţine o bună ramificare. Pentru corectarea formei, primăvara se face tăierea ramurilor mature. Se udă frecvent, atât cât să se menţină pământul reavăn. Vara se face fertilizarea de 3-4 ori, fie cu îngrăşăminte chimice în concentraţie de 0,15-0,20, fie cu must de bălegar sau cu gunoi de păsări macerat şi diluat de 8-10 ori. La 3-5 ani se transplantează primăvara şi tot atunci, stratul de la suprafaţă se înlocuieşte cu altul proaspăt. Iarna planta intră în stare de repaus, se udă mai rar şi necesită temperatură mai scăzută. Această plantă este afectată de boli ca rugina (apar pete brune-negricioase), mucegaiul cenuşiu. Ca insecte, păduchii şi păianjenii roşii o atacă frecvent. Toate bune!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *