Trandafirul reduce inflamațiile

rosa
Foto: arhiva Practic Idei

Magdalena Cîrțînă, Târgu-Jiu, jud. Gorj

Stimată redacție,
Vă trimit rețete pe bază de trandafir. deoarece eu am reușit să mă vindec de multe boli cu ajutorul lui.

  • În caz de probleme digestive într-o cană cu apă clocotită se pune o linguriță cu petale de trandafir uscate, după 5 minute strecurați lichidul și  beți o cană după fiecare masă.
  • Contra constipației se pun într-un litru de apă clocotită 10 g petale uscate. Se strecoară lichidul după o jumătate de oră și se adaugă 8 g sulfat de magneziu (de la farmacie). Se bea imediat cel puțin o cană.
  • Împotriva inflamației ochilor se pun 10 g petale de trandafir în 1/2 l apă clocotită. Se strecoară lichidul după o jumătate de oră, se folosește sub formă de comprese pentru ochii iritați, obosiți și inflamați.
  • Pentru inflamațiile gâtului și mucoasei bucale se pun într-un litru de apă 25 g petale și se lasă la rece 24 de ore. Se strecoară și se clătește gura, făcând și gargară. Se poate pregăti și „mierea“ de trandafiri: se culege o mână de petale care se zdrobesc și se pun într-un vas mic împreună cu puțină apă clocotită. După 10 minute se storc petalele până lasă tot sucul. Peste suc se pune o lingură de miere și se amestecă.
  • Pentru vindecarea arsurilor și înțepăturilor de insecte, se pune la fiert 1/2 l oțet de vin. După câteva clocote se toarnă într-o sticlă împreună cu o mână petale de trandafir. Se astupă bine sticla cu un dop etanș, și se pune la soare 14 zile. Se strecoară lichidul și se aplică cu ajutorul unor comprese de bumbac pe piele tamponând ușor.
  • Pentru alungarea oboselii și stimularea circulației se face baie cu infuzie de petale, la 1 l apă fierbinte se adaugă 50 g petale de trandafir.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *