Tratamente de tuse

Monica Viericiu

În această perioadă circulă tot soiul de viroze respiratorii, așa că tusea este la putere peste tot, în birouri, în autobuz. Și totuși există tratamente de tuse și unele naturale dar foarte eficiente.

Când te supără o tuse seacă, iritativă, evită fumul de țigară, aerul foarte uscat și încearcă un ceai de cimbru, pătlagină ori scai-vânăt. Dacă ai ajuns deja în faza când mucozitățile încep să se desprindă, să se rupă, cum se zice popular, atunci ai nevoie de plante care să fluidifice aceste secreții și să le le facă ușor de expectorat. Unele dintre cele mai bune în acest sens sunt ceaiurile de ceapa în amestec cu cojile de nucă (gust neplăcut, dar efect de reținut) , podbalul, anasonul. Dintre siropurile ce se pot prepara acasă, pentru tratarea tusei, pe lăngă cel de ridiche ori de miere cu lămâie, deja cunoscute de toată lumea, de efect se dovedesc cele din hrean ori ceapă.

Cum prepari sirop de ceapă: fierbi 10 minute 2 cepe mari tăiate mărunt în 1/2 l apă, strecuri apoi în lichidul rămas pui 2 linguri de zahăr și lași la fiert cam 10 minute, la foc domol, până când se îngroașă ca un sirop. În caz de roșu în gât sau amigdalită, se iau câte 1-2 lingurițe de 3 ori pe zi sau mai des, dar având grijă să nu consumăm mai mult de 6 lingurițe/zi.

Dacă te enervează tusea uscată, iritantă, prepară un ceai e din o lingură frunze uscate de pătlagină în 200 ml apă clocotită. Plantele se lasă 15 minute la infuzat, apoi ceaiul se consumă cât este cald încă.

Foto: www.pixabay.com

One thought on “Tratamente de tuse

  • March 21, 2018 at 1:01 pm
    Permalink

    Cind eram noi copii bunica ne facea ceai din nuci asa ,se pune 1litru apa,10nuci cu tot cu coaja si 10linguri zahar se fierbe pina scade la jumatate,lasi la racit putin storci o lamaie si bei in timpul liber ,repeti 2zile la rind reduci zaharul ,este foarte bun pentru tusa si durere in git si apoi le faceam fetelor mele,iar acuma fac si pentru noi!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *