Trompetuța și Floarea de foc înfloresc abundent

tithonia
Foto: Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru, Drăgănești, jud. Olt

Dragi cititori,
Așa cum am mai recunoscut și altă dată, sunt un fan al florilor. Datorită revistei Practic-Idei mi-am creat un interes special pentru cultivarea florilor, citind despre multe plante și flori întâlnite în paginile ei. Despre două specii de flori de grădină nu prea s-a scris în revistă și doresc să vorbesc acum despre ele.
Planta Salpiglossis numită și Tecoma sau popular Trompetuța, pe care am întâlnit-o în unele cataloage și oferte de flori, mi-a atras atenția și, găsind semințe, am cultivat-o și eu în ultimii doi-trei ani.
Este plantă anuală care înflorește bogat și face flori asemănătoare cu cele de petunii, catifelate, ca niște pâlnii, având nervuri contrastante, predominante, cu aspect atrăgător. Încă de la apariția bobocilor florali, care sunt lungi, se arată culoarea înainte de deschiderea florilor. Culoarea florilor devine contrastantă datorită striațiunilor și petelor de pe corolă, care ies în evidență. Culorile de bază galben spre ocru, violet-stacojiu, grena pe roz sau albastru-violet, cu nervuri și margini purpuriu închis îi dau un aspect exotic. Corola în formă de pâlnie sau ca o trompetuță are lobi crestați și creți cu deschidere de circa 5 cm și gâtul lung. Florile au un parfum discret, ca de regina nopții. Frunzele sunt în mare parte bazale, de formă lanceolată și din mijlocul lor pornesc tulpini lungi și subțiri, lipicioase și ramificate.
Cea mai întâlnită specie este S. Sinuata sau Variabilis având multe soiuri create de horticultori, între care amintesc „Grandiflora“ și „Superbissima“, pe care le-am cultivat și eu. Planta crește cam 30-50 cm înălțime. Este originară din țări din America de Sud: Chile, Argentina, Peru.
Se cultivă din semințe primăvara – începând din martie (dar cu protecție de folie, căci vrea căldură) și se poate eșalona până în luna mai – direct la locul definitiv, deoarece nu suportă transplantarea. Preferă semiumbra, dar și lumina directă fără soare arzător, motiv pentru care este indicat semănatul mai timpuriu.
Umiditatea trebuie să fie moderată, pentru că nu suportă umezeala excesivă și nici udarea pe frunze. Solul va fi drenat și fertil. La semănare, semințele se acoperă cu un strat subțire de pământ cernut, mai mult pentru a face aderență cu solul.
În timpul creșterii, plantelor tinere li se ciupește vârful pentru a stimula creșterea sub formă de tufă compactă. Tulpinile fiind subțiri se apleacă sub greutatea florilor și e nevoie de țăruși din rămurele pentru a fi sprijinite și legate. Preferă un loc mai adăpostit.
Atenție! Nu udați mult sau cu jet puternic, căci plăntuțele, firave la început, pier dacă sunt înecate cu apă. Perioada de înflorire este iunie-august și chiar septembrie, dacă vremea e răcoroasă, iar atmosfera este mai umedă în septembrie.
Poate fi cultivată și în jardiniere sau alte vase mai adânci pe balcon. Este atractivă mai ales prin multitudinea culorilor foarte frumos combinate și dispuse pe corolă.
Fructifică bine, iar capsulele, ca și cele de petunii – un pic mai alungite – conțin semințe de culoare brun-castaniu până la negricios și sunt mai mari decât cele de petunii. Semințele își păstrează puterea de germinare 2-3 ani.
O altă plantă floricolă de grădină provenită din America Centrală și Mexic este Tithonia, cu o statură robustă, înaltă de circa 1-1,5 m și foarte ramificată, care poate crea un punct focal în orice grădină atrăgând atenția prin bogăția de flori.
Specia Tithonia specioasa sau rotundifolia mai este supranumită și floarea soarelui mexican sau Floarea de foc portocalie.
Are frunze mari, catifelate, de formă cordată și culoarea verde închis, ușor aspre. Culoarea florilor oranj (portocaliu), nuanțate cu roșu strălucitor, apare ca un soare arzător. Florile au pedunculul (codița) lung de circa 10-15 cm – lipsit de frunze – scoțând în evidență frumusețea florilor ca niște dalii simple.
Înflorește din vară până toamna când bruma o ofilește și moare. Tulpina se îngroașă și se lemnifică, însă tot are nevoie de arac pentru susținere, datorită greutății florilor și a ramurilor.
Tithonia este o plantă viguroasă care crește lent și care solicită mereu udare. Vara chiar are nevoie de stropire sau îmbăiere cu apă. Frunzele care se ofilesc în lipsa apei își revin repede după udare. Este nevoie să fie apărate de atacul melcilor (limax) atrași de umiditate.
Se cultivă din semințe semănate mai rar în cuiburi în luna aprilie-mai, la loc definitiv, pentru că, având rădăcina pivotantă, suportă greu transplatarea.
Poate fi cultivată și pe lângă clădiri sau garduri, cu condiția ca locul să fie însorit.
Florile trecute trebuie tăiate frecvent pentru a stimula apariția altora. Lăsate pe loc, dau un aspect neglijent plantei.
Pentru obținerea de semințe eu opresc câteva inflorescențe bine dezvoltate, care vor forma semințe ascuțite, așezate în alveolele discului ca la floarea soarelui. Ele se vor recolta la maturitate fiziologică, atunci când capitulele se brunifică, altfel se scutură și se pierd. Se taie pedunculul cu capitulele cu o foarfecă, după care se scutură pe un platou. Florile tăiate rezistă bine în apă în vaze.
Vă doresc succes în cultivarea acestor flori deosebite și rezistente!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *