Tunelul este ieftin și eficient

mini solar
Foto: Gabriel Dumitru

Gabriel Dumitru, sat Rogojina, com. Budeasa, jud. Argeș
Stimată redacție, Vă mulțumesc pentru premiul acordat și doresc să vin în continuare în ajutorul prietenilor revistei, cu un sfat pe care l-am pus în practică și eu. Pentru că începem un an nou și orice gospodar se gândește cum să cultive pământul mai bine, vin cu o idee care nu-i nouă, dar dacă nu vezi la altul, parcă nu ai îndrăzneala să o aplici și tu. Deoarece solarul îl am ocupat cu alte plante (butași de plante de grădină și exotice) și mă ocup și cu producerea răsadurilor pentru cei din comună, am construit un tunel (minisolar). Acesta are avantajul că este ieftin și totodată energia (căldura) pe care o degajă pământul este folosită mai bine, pentru că una este să încălzească tot aerul din solar și alta 50-60 cm, cât are un tunel înălțimea. Eu așa l-am conceput. Acesta se pregătește din toamnă, adică se sapă pământul, se îngrașă cu gunoi de grajd și cu nisip unde este cazul (dacă este un pământ mai lutos). Pentru construirea lui trebuie niște țăruși, (70-80 cm), câțiva sta-cheți și folie groasă de 0,1-0,2 mm, pusă în două. Sămânța se seamănă în ianuarie-februarie, într-un capăt al acestui tunel și se mai acoperă cu o folie. După ce a răsărit, folia se îndepărtează și când plantele au 3-4 frunze, se repică, într-o zi mai călduroasă, în acest tunel. Pe timpul zilei, dacă este soare, se dezvelesc pentru aerisire. Avantajul acestui procedeu simplu este că, alții când încep să planteze răsaduri (1-10 mai) spre exemplu, noi avem deja gogonele pe tulpina tomatelor, mai ales dacă avem și un soi timpuriu. După ce plantele au ajuns la folie, aceasta se îndepărtează, lăsând plantele libere, deoarece este cald afară. Deoarece ardeii și vinetele în-colțesc după 6 săptămâni, îi semăn din ianuarie, iar roșiile la începutul lunii februarie. În lume sunt multe soiuri de roșii, dar pe mine și pe cei din comună ne-a impresionat și folosim soiul hibrid Cristal. Acesta este un soi de tomate cu creștere nedeterminată pentru sere și solarii, cu gust bun, formă rotundă, 150-160 g și este un soi semitimpuriu. Pentru că avem un soi bun produs de institutul de la Buzău, folosesc Buzău 47, un soi de roșii cu creștere determinată, cu fruct de aproximativ 100 g, cu formă sferică, ușor turtită, cu o productivitate mare. Semințele de aceste soiuri le procur de pe internet. Pentru alte detaliii, cei interesați mă pot contacta la numărul de telefon 0724.677.125 sau pentru a achiziționa plante de grădină sau exotice vizitați pe internet http//plantedeosebite.sunphoto.ro. Cei ce vor să îmi scrie, o pot face pe adresa Dumitru Gabriel, sat Rogojina nr. 8, com. Budeasa, jud. Argeș, cod 117161. Vă urez tuturor un an nou fericit, cu multe bucurii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *