Udă orhideea numai dimineața și nu stropi frunzele

Mihaela Neacșu, loc. Dobroești, jud. Ilfov

Bună ziua, dragii mei,

Vă trimit un articol despre florile mele preferate. Orhideele mele sunt frumoase și înflorite în orice anotimp.

Acum ceva timp am primit cadou o orhidee. Apoi mi-am cumpărat eu una. Fiica mea văzând cât de frumoase sunt și că înfloresc în orice anotimp, a mai cumpărat două. Și așa mi-am mărit colecția. De 8 Martie am primit încă o orhidee de culoare albastră. Toate stau pe pervazul geamului de la dormitorul meu. Să cumperi o orhidee înflorită este frumos. Dar să o faci să înflorească a doua, a treia, a patra oară, este ceva nemaipomenit de plăcut. Iubește lumina, dar nu razele directe ale soarelui.

Orhideei îi plac vasele înguste și străvezii, pentru că rădăcinile participă și ele la fotosinteză.
 Nu-i place solul obișnuit, ci scoarța de copac (aceasta se vinde în florării). Cea mai bună temperatură pentru o orhidee este undeva între 21 şi 29 de grade Celsius în timpul zilei şi nu mai mult de 20 de grade Celsius noaptea.

Dacă încăperea în care stă este încălzită, mai ales iarna, orhideea poate creşte rapid. La răcoare înfloreşte mai puțin, dar cu flori mai mari şi mai frumoase. Trebuie udată o dată la 7-10 zile și nu-i place apa dură.

Atenționări și ponturi:

1. Cea mai bună idee de udare este cufundarea ghiveciului într-un vas cu apă pentru 5 minute.

2. După udare lăsați ghiveciul la scurs, astfel încât apa să nu băltească în farfurie.

3. Evitați udarea frunzelor.

4. Orhideea se udă dimineața, niciodată seara sau noaptea.

5. Orhideeleiubesc taninul. Astfel puteți tăia un dop de plută și să-l adăugați în ghiveciul lor.

6. Vârful de creștere al plantei (situat la bază) să rămână tot timpul uscat. Dacă observ ceva dăunători stropesc repede cu Omite.

Vă doresc multe flori frumoase și sper să vă procurați și să cultivați și orhidee, merită.

Foto: Natalia Neagu



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *