Un Crăciun de neuitat

pom de Crăciun
Foto: Maria Radu

Maria Radu, loc. Reșița, jud. Caraș-Severin

Dragi prieteni, Vă invit să intrăm împreună în atmosfera Crăciunului petrecut de mine și băieții mei în centrul Franței, la o familie francofonă care posedă profunde valori tradiționale și de la care am învățat că este bine să lași copiilor libertatea de a-și face viața, dar, la rândul lor, aceștia să-și asume responsabilitatea pentru deciziile luate.
Anul în care am petrecut sărbătoarea Crăciunului la nașii băieților mei, La Vendat, lângă Vichy, în Franța, este anul primului Crăciun liber, cu adevărat, după Revoluție, dar amintirile sunt atât de puternice încât nu s-a șters nimic din memoria noastră, din ineditul și frumusețea călătoriei unice prin Europa. Toate întâmplările, discuțiile, expresiile fețelor, sunt atât de profund fixate în mintea noastră, de parcă toți anii de atunci până acum au trecut ca o clipită. Când am început să scriu, am constatat cu multă bucurie că toate cuvintele curg ca imaginile unui film, unui documentar și toate mi se dezvăluie cu claritate în fața ochilor. Cu câtă nerăbdare au așteptat copiii mei această călătorie! Mai ales că în Franța ne aștepta o familie numeroasă, prieteni, iar traseul trenului trecea prin Veneția, unul dintre cele mai frumoase și romantice orașe din lume despre care, din păcate, până atunci, citisem numai. Am urcat cu mare greutate la Timișoara, în trenul care venea de la București cu destinația Beograd. Niște comercianți ruși s-au așezat pe locurile noastre și încearcă să-i mai ridici pe ei, care încă erau durii estului! Schimbăm trenul la Beograd și lăsăm în urma noastră orașe, astăzi capitalele unor țări desprinse din fosta Jugoslavie. Ne oprim la Trieste, unul dintre porturile de la Marea Adriatică, un braț al Mediteranei care separă Peninsula Italică de Peninsula Balcanică. Rar îți este dat să vezi atâta frumusețe: calea ferată taie malul mării pe de-o parte și partea stâncoasă, pe cealaltă, cu hoteluri ridicate din piatra stâncilor. Marea Adriatică oferă turistului ape albastre, țărmuri stâncoase, orașe încărcate de istorie, dar și insule și lagune pitorești de o rară frumusețe. Îmi revăd băieții alergând dintr-o parte în alta a compartimentului, dornici să nu piardă nimic din pitorescul și unicitatea locului. Odată intrați pe pământ italian, trenul nostru este spălat în niște hangare enorme și noi privim activitatea cu multă curiozitate balcanică. De la Trieste trenul își urmează traseul spre Veneția, pe care toți trei o tot așteptăm. Ne-am dorit o plimbare cu gondola sau o croaziere pe Canal Grande, dar timpul nu ne permite si iată-ne înapoi în tren. Ne îndreptăm spre Franța, prin Milano și Torino, cu punct de trecere a frontierei la Modane. Cunoscătorii m-au atenționat, la plecarea din țară, să ne protejăm timpanele urechilor în tunele, deorece se formează o presiune a aerului care poate fi dăunătoare. Tunelele sunt săpate în munții Alpi, munți ce separă Franța de Italia și Elveția. În gară ne așteaptă emoționat și îngrijorat nașul Jean-Pierre, venit tocmai de lângă Vichy ca să ne conducă el spre casa din Vendat, o casă primitoare pregatită să ne ofere o vacanță de vis.

A doua zi plecăm la Vichy să vedem orașul și să facem cumpărături la „Cora”, un supermarket enorm pentru noi, la acea vreme, desigur.
Ceea ce vedem în oraș ne încântă ochii. Cu mai multe zile înainte de Crăciun, orașele și satele Franței iau un aer de sărbătoare. Se decorează fațada primăriilor. Străzile principale și copacii sunt acoperiți de ghirlande luminoase. Toate magazinele se pregătesc de sărbătoare  și își  aranjează în vitrine produse legate de sărbătoarea nașterii Domnului. În piețele mari se ridică brazi imenși.
Acasă, ne decidem pentru un brad de plastic, din cauza pisoilor jucăuși care sar pe el și-l pot doborî stricând globurile.

Ceea ce ne aseamănă este că și în Franța, Crăciunul este perioada reuniunii familiei și a generozității, marcată de daruri și dulciuri pentru copii și pentru cei dragi, cadouri pentru cei sărmani și nevoiași. În seara de Ajunul Crăciunului se adună toată familia: nașii Lagoutte, noi și fii lor, adică Thierry, angajat al Marinei Naționale Franceze, Bruno cu prietena, Olivier cu soția Frederique și Nadine, fiica nașilor. Masa din sufragerie devine cam micuță. Toți vin încărcați de cadouri, de obiecte de suflat, măști, un arsenal de podoabe simpatice pentru vârstnici și tineri. Cina din Ajun începe cu deserturi, cu nelipsita delicatesă „fois gras”, ficat de gâscă, salate și dulciuri. Noaptea, Moș Crăciun pune cadouri sub brad și copiii le descoperă dimineața. Noi ne-am bucurat toți de cadouri, pe Marius, băiatul meu cel mic toți l-au răsfățat cu mașinuțe, cu tot felul de jucării. Christine le-a cumpărat amandurora câte un walkman ca să asculte muzică. O familie armonioasă, cu dragoste pentru copii, ne-a primit fără rezerve în sânul ei; îl revăd pe Thierry glumind fericit cu băieții mei. Frederique, nora Christinei ne prezintă, ca o vedetă, prăjitura pregătită în casă, pentru prânzul de a doua zi. Frederique este de baștină din L‘Ile de Reunion, o insulă situată în sud-vestul Oceanului Indian și care este un județ al țării din hexagon. Insula este situată în arhipelagul Mascareignes, la aproape 700 de km de Madagascar și la 170 de km de Insula Maurice, pământul cel mai apropiat. În spațiul acesta cu climat tropical, au ales să trăiască locuitori de origini diferite, europeni, asiatici, africani. Amestecurile lor sunt inedite: Frederique este o frumoasă creolă cu un tată chinez și o mamă băștinașă, tot un amestec inedit.

Și noi am plecat de aici burdușiți de cadouri ca să le fac bucurie de Crăciun. Am căutat lucruri de artizanat românesc, macrameuri, țuică de prune, tablouri cu peisaje muntoase, ie românească pentru Nadine. Pentru prânzul din prima zi de Crăciun, Christine a pregătit o curcă la cuptor și prăjitură tradițională „La buche de Noel”, adică buturugă de Crăciun, o prăjitură care imită un butuc ars, de formă lunguiață, umplută cu cremă albă și ornată cu crema de ciocolată cu castane. La masă nu lipsesc salatele diversificate, vinuri, ciocolate și bomboane umplute de diverse sortimente. Chiar bomboanele locale de Vichy, sunt un excelent cadou pregătit de Christine pentru mama mea. A doua zi de Crăciun suntem invitați în familia altei prietene, Marie-Therese, la Romagnat, o comună lângă Clermont-Ferrand. Și iată-ne așezați din nou la masă. Ea pune în fața noastră farfurii cu salată verde proaspătă, dar noi nu mâncăm, așteptăm să mai aducă o friptură, o garnitură, ceva ca acasă. Nașa, de la Vendat, este de origine belgiană și are același mod de servire a mesei, ca noi. În final, am mâncat ca în țară, am râs de criticile gazdei asupra modului nostru nesănătos de a ne hrăni și am promis că ne vom schimba, după sărbători!

Urcăm cu mașina să vedem Puy-de-Dome, un vulcan stins al lanțului Puys din Masivul Central. De acolo coborâm pe Plateau de Gergovie, locul bătăliei în care neînfricatul Vercingetorix s-a opus legiunilor romane în anul 52, înainte de Cristos. În raza comunei se înalță castelul din Opme, care pare să dateze din secolul XI. Era proprietatea conților și apoi a delfinilor din Auvergne. El permite să controleze circulația căii romane din Clermont la Puy-en-Velay. Ceea ce este spectaculos la această construcție sunt grădinile franceze în terase, cu bazine și fântâni ingenios construite. Dar noi ne întoarcem la proiectul pentru care am venit aici: în luna septembrie, cu mare greutate am reușit să vin în Franța, cu viză, cu necazuri dar, după întrevederea cu preotul teritorial am primit aprobarea episcopului de Moulins pentru confirmarea băieților în religia catolică, având ca nași familia Jean-Pierre și Christine Lagoutte. Drumurile noastre ne poartă prin bisericile ținutului, împodobite pentru a întâmpina nașterea Mântuitorului, cu ieslea sfântă, „la crèche” în care este amplasată sfânta familie alături de Santons – micii sfinți. Scenele cu nașterea fiului lui Dumnezeu sunt ornate de copii cu mușchi, pietricele și crenguțe de brad. Familiara scenă sfântă, „La Creche”, adică Ieslea, a fost introdusă în Avignon de către familia sfântului Francisc de Assissi, între anii 1316 și 1334, însă a devenit o tradiție îmbrățișată de cultura populară abia în secolul XVI. Se crede că în anul 496, Crăciunul a fost sărbătorit pentru prima dată în Franța, ocazie cu care Clovis, împreună cu cei 3000 de luptători ai săi, a fost botezat, trecând astfel la catolicism. Pe 6 decembrie, cu sărbătoarea Sfântului Nicolae debutează perioada Crăciunului. Pe 8 decembrie, la Lyon, are loc Sărbătoarea Luminilor, un omagiu adus Fecioarei Maria. Locuitorii orașului pun lumânări la ferestre. În Provence, în mai multe biserici de pe malul Mării Mediterane, la sfârșitul slujbei de noapte, o procesiune de pescari depune la intrarea unui hotel, un coș plin de pești, în semn de afecțiune și recunoștință pentru micul Isus. Tradiția acestei provincii istorice multiculturale spune că cina din Ajunul Crăciunului se termină cu 13 deserturi care simbolizează pe Isus Cristos și cei 12 Apostoli. Aceste deserturi adună toate fructele și dulciurile acestei regiuni care are o vegetație mediteraneeană.

Pe tot mapamondul, bradul este simbolul Crăciunului. Originea lui nu are unanimitate. Oricare ar fi versiunea, simbolul bradului rămâne același: în inima iernii, bradul care-și păstrează acele întotdeauna verzi, este simbolul vieții care continuă. El arată continuitatea vieții. În unele documente se menționează că obiceiul bradului este de origine germană. În secolul XVI, în Alsacia, fiecare cămin decora strada sau casa cu un arbore verde, în general bradul Vosges care era atunci singurul copac verde din regiune. În Franța, la palatul Tuileries, în 1837, bradul era decorat pentru prima dată de Helene de Mecklenbourg, de origine germană, soția ducelui de Orleans. În Belgia, se pare că tradiția bradului de Crăciun datează din secolul XVIII în Ardennes. Atunci locuitorii acestei zone mergeau în pădure să caute un brad mic ca să-și decoreze casele. Ne unește pe toți creștinii planetei ziua sfântă a Crăciunului, sărbătoarea noastră cea mai importantă. În acest timp și necreștinii celebrează Crăciunul în jurul lumii, cu pom de Crăciun, cu decorații și schimbă cadouri. Data de 25 decembrie, ca sărbătoare a nașterii fiului lui Dumnezeu, a fost celebrată pentru prima dată în anul 325. Din secolul XVIII, Crăciunul a devenit o sărbătoare de familie. Ceea ce ne aseamănă este și faptul că fiecare popor are cântecele lui de Crăciun, unele transmise din generație în generație, prin viu grai, altele culese, publicate sau compuse de compozitori.

În fiecare zi, după terminarea programului de lucru, ca maistru la Francetelecom, Jean-Pierre ne scoate cu mașina să vedem regiunea lui natală, Auvergne de care este foarte mândru. Lacuri de câmpie, râuri care și-au făcut drum prin stânci, locuri sfinte, monumente, dar mai ales raliul Paris-Dakar, ne-au rămas în suflet. Spre surpriza și bucuria noastră mașina galbenă pe care noi am văzut-o la raliu, a fost fotografiată și publicată în ziarul regional. Majoritatea curselor raliului au plecat din Dakar, Senegal, dar datorită amenințărilor teroriste din Mauritania, din anul 2008, raliul s-a mutat în America de Sud, începând cu ediția din 2009. Ni se face onoarea să fim invitați la Biserica catolică din Vichy pentru săvârșirea confirmării în religia catolică. Confirmarea este un Sacrament prin care noi primim Duhul Sfânt pentru a ne face creștini puternici și perfecți. Alături de prima Comuniune, în viața unui creștin catolic, confirmarea este unul dintre cele mai importante evenimente spirituale. Este vorba despre copiii care ajung la vârsta de cel puțin 12 ani. Atunci, prin ungerea cu Sfântul Mir, cel care a primit botezul este confirmat, de unde și termenul religios de Confirmare. În Biserica romano-catolică, Sacramentul Mirului nu este primit odată cu primirea Sacramentului Botezului, ci la vârsta de 12 ani, atât cât are Marius, fiul meu cel mic. Etape de pregătire riguroase au precedat acest eveniment spiritual, pentru care toată familia franceză are emoții. O atmosferă divină s-a creat prin muzica venită de la orga vestită, de la cântecele credincioșilor și de la textele biblice citite de o româncă stabilită în acel colț de lume. Zilnic, nașa Christine se ocupă de lecțiile de franceză cu finii ei dragi, le aranjează cadourile cumpărate de ea. Un sentiment de recunoștință și de dragoste față de acești oameni simpli îmi umple sufletul. Ei ne-au deschis nu numai ușa casei, dar și a sufletului, fără rezerve. Ne întoarcem cu mașina la Modane. Șoseaua străbate partea de sud a Franței, regiunea Rhone-Alpes, cu peisaje pitorești, văi adânci, tunele curate și culmi înzăpezite. Apoi venim în țară cu trenul. Vă urez să aveți parte de bucurii și multă sănătate!



4 thoughts on “Un Crăciun de neuitat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *