Vă ofer 11 metode de a scăpa de gândacii de Colorado!

Foto: arhiva Practic Idei

Svetlana Popescu, București

Dragi cititori,
Există, desigur, multe metode de luptă împotriva acestor dăunători încercate de cultivatori. Pe multe dintre acestea le-am testat și eu și vi le prezint.
Sigur, fiecare dintre cultivatorii de cartofi, fie ei profesionişti, fie amatori, are metoda sa proprie, mai mult sau mai puțin convențională.
Şi cum mie îmi place să adun nu numai roade, dar şi sfaturi, iată ce am găsit. Pe unele dintre ele le-am aplicat deja şi, spre surprinderea mea, cu succes!
Desigur, orice cultivator de cartofi ştie că, după ce a cules recolta – mai mică sau mai mare, mai îmbucurătoare sau mai întristătoare – de cartofi va trebui să-şi prelucreze terenul în cauză săpându-l (Atenție! Nu mai adânc de 15 cm ca să nu deranjăm microorganismele anaerobe) pentru a aduce la suprafață larvele, pupele, coconii acestui neam de gândac vărgat. De ce? Pentru că, la suprafață, aerul rece, apoi gerul le vor veni de hac. Şi astfel vom scăpa de o mare parte din ei pentru sezonul următor.
De cei care rămân scăpăm folosim una sau mai multe metode enumerate în continuare.
Metoda 1 este o soluție migăloasă, dar eficientă. Când lăstarii sunt destul de mari ca să-i ispitească pe „vărgați” alegem o zi suficient de călduroasă, pentru că atunci gângăniile devin active, şi trecem la verificarea culturii de cartofi – dar şi a celei de tomate, vinete, ardei. La primele semne că ar fi apărut duşmanul trecem la culegerea manuală, adunându-i într-un borcan cu apa sărată, cam 2 linguri /litru, iar ouăle depuse le strivim, la fel si larvele.
Metoda 2. Într-un borcan de 800-1.000 ml se culeg gândaci maturi, pe care-i aruncăm într-un recipient de 20 litri, plin pe 3/4 cu apă, punem un capac cu o greutate pe el, și lăsăm aşa până ce gândacii cad la fundul vasului, asta însemnând cam după o săptămână. Se obține o soluție foarte concentrată, care vă scapă de dăunători, dar care în momentul utilizării va trebui diluată.
Proporția o veți hotărî singuri în funcție de soiul cartofilor însămânțați, aşa că se vor lua 1, 2 sau 3 pahare de concentrat la litrul de apă. Atenție! Dacă soluția este prea concentrată, arde planta, aşa că încercați pe o singură plantă şi abia apoi continuați cu restul.
Metoda 3. Semănați pe perimetrul lotului de cartofi tagetes – crăițe – (nu numai că arată frumos, dar vă scapă si de nematozi), fasole, calendula (gălbenele), calomfir, tanacetum (vetrice), sfeclă sau usturoi. Mirosul acestor plante va alunga mare parte din ei și va apăra cultura chiar şi de alți dăunători.
Metoda 4. Stropiți cu infuzie de ardei iute preparată astfel: 10-20 bucăți ardei iuți se opăresc cu apă fiartă și se lasă la infuzat 12-24 ore. Apoi diluăm cu apă, adăugăm săpun (40 g la 10 litri) sau săpun lichid, ca să adere mai bine la suprafața frunzei.
Metoda 5. Faceți o soluție din o linguriță detergent lichid pentru vase la 1,5 l apă și stropiți plantele mai ales sub frunze (de jos în sus).
Metoda 6. Cel mai simplu este să folosiți cenuşă, cât mai multă cenuşă; ar fi bine chiar începând din toamnă-iarnă, să pudrați locul ales cu cât mai multă cenuşă, nu numai ca e o hrană minunată pentru aproape orice plantă (mai puțin pentru cele care preferă pământul acid), dar este și un fitosanitar redutabil.
Punem cenuşă sub fiecare tubercul plantat, apoi, de jur-împrejurul plantei.
Metoda 7. Suspensie de cenuşă și săpun – se fierbe 1 kg de cenuşă în 10 litri apă timp de 15 minute şi se lasă 2 zile, se strecoară și se stropeşte cu ea după ce adăugam 50 g săpun de casă sau lichid. Concentratul se diluează 1:10
Metoda 8. Suspensie de săpun – topim săpun de casă: în 2 litri de apă 200 g de săpun. Toată cantitatea se foloseşte la 8 litri de apă (la stropit). Stropim, apoi pudrăm cu cenuşă peste plantele umede. Dat fiind că în cenuşă sunt multe elemente hrănitoare – potasiu, calciu, fosfor – plantele adoră această „baie”, mai ales varza. Gândacul de Colorado dispare în câteva zile, iar larvele mor în 3-4 zile.
Metoda 9. Culegem încă din toamnă de la nuc frunze, fructe (nuci), coajă de nuci, pe care le păstram până-n vară când vom avea nevoie de ele. Apoi, cam cu 3 săptămâni înainte de a apărea gândacul facem un macerat din vreo 2 kg de „materie primă”, puse într-un butoi, acoperite cu 10 l apă și ținute aşa vreo 2-3 zile, obținând astfel o soluție numai bună. Când avem nevoie să stropim cartofii strecurăm prin două rânduri de tifon şi stropim plantația. Se pot folosi la fel de bine doar frunze de nuc, şi ele culese din toamnă și păstrate în loc aerisit până în momentul folosirii.
Metoda 10. Infuzie din iarbă mare (oman): 150-200 g de rădăcină mărunțită se opăresc cu apă, se ține infuzia preț de 1 zi acoperită, apoi se diluează în 10 litri de apă și stropim plantele cu ea.
Metoda 11.1. Când plantade cartof a răsărit suficient de mult (cam 10-15 cm) pudrăm cu găinaț de pasăre uscat și măcinat pe plantele umezite în prealabil. Merge şi mai bine cu soluție concentrată din foi de ceapă. Această procedură ar trebui făcută cam de 3-4 ori pe vară.
Să aveți spor!



3 thoughts on “Vă ofer 11 metode de a scăpa de gândacii de Colorado!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *