Vacanța în Insulele Canare, o experiență deosebită

Foto: Janina Stancu

Janina Stancu, Slatina, jud. Timiş

Dragi cititori,
Vă povestesc despre Insulele Canare, mai exact insula Lanzarote, vizitată în perioada sărbătorilor de iarnă.
Pentru că nu am avut altă posibilitate, a trebuit să luăm avionul din Budapesta, cu escală în Barcelona şi abia apoi am ajuns pe insula Lanzarote, situată în Oceanul Atlantic aproape de continentul african. Deoarece fratele meu locuia şi lucra acolo, în oraşul Arrecife (aproape de aeroport), cazarea a fost asigurată. Limba vorbită pe insulă era spaniola, dar dacă ştiai engleza te descurcai fără probleme.
Dacă acasă, înainte de plecare, înghețam la minus 20 de grade Celsius, acolo se putea face plajă. Lângă plaja din Arrecife poți admira cea mai înaltă clădire de pe insulă, Grand Hotel, construită, aproape toată, din sticlă. Plaje cu mult mai frumoase puteai găsi în Puerto del Carmen, Playa Blanca sau Papagayo. Seara, oraşul era magnific, împodobit de lumina reflectată în ocean, de parcă erai într-un basm. Profund impresionată am rămas de curățenia şi organizarea de pe insulă: toate erau puse la punct – drumuri, parcuri, faleză – toate excelau în curățenie. Fiecare floare era irigată individual prin nişte furtune speciale, aproape neobservate. Ne-am simțit bine în parcurile de distracții, am vizitat şi portul unde am putut vedea ambarcațiuni diverse, de la cea mai banală barcă, până la vapoare de croazieră. Cu un astfel de vapor aveai şansa să faci un tur al insulelor, bineînțeles, contra unei sume destul de frumoase.
Cea mai importantă atracție a insulei este Parcul Național Timanfaya, denumit şi Montanas del Fuego (Muntele de Foc) ce se întinde pe o suprafață de 51 km pătrați şi în mijlocul căruia sunt încadrați cei mai importanți vulcani, care au avut cele mai mari erupții şi care au dat şi forma insulei. Plecând de acasă cu maşinile am ajuns acolo cam într-o oră. Intrarea costă cam 25 euro/persoană, iar dacă erai rezident plăteai doar 2 euro/persoană.
Primul punct pe care l-am vizitat a fost Islote de Hilaro, un loc unde subsolul prezenta o temperatură de 140 grade Cesius la doar 10 cm adâncime şi 400 grade la o adâncime de 6 metri. Aici am participat la demonstrații cum ar fi: prin nişte tuburi speciale era turnată o găleată cu apă după care, în doar câteva secunde, din tub era eliberat un puternic jet de aburi, apoi ni s-a arătat cum în contact cu nişte pietre încinse, niște paie şi bețe încep să ardă. După ce ne-am dumirit că mai era puțin şi puteam să rămânem fără tălpi la pantofi, din cauza căldurii pământului, am fost duşi de ghid în restaurantul El Diablo creat de Cesar Manrique, un mare artist, care prin ideile şi munca sa realizează aici un nou centru de artă, cultură şi turism de pe insula Lanzarote. Restaurantul avea construit un horn perforat în munte, ce făcea legătura între vulcan şi suprafață şi unde se pregătea o bună parte din mâncarea servită în restaurant. În meniu: pulpițe, peşte sau orice altceva gătit economic, ecologic, natural, pe lavă de vulcan. Islote de Hilario este şi punctul de unde am fost rugați să urcăm în autocare pentru a merge în turul vulcanilor (Ruta de Los Volcanes), având oportunitatea de a contempla locurile  de o importanță majoră din Parcul Muntelui de Foc, pe o distanță de 14 km. Odată urcați în autocare ni se spunea în partu limbi diferite istoria insulei: cum între anii 1730-1736, pe insula Lanzarote, se producea una dintre cele mai importante erupții din istoria vulcanologiei. În timpul acestor ani, pământul cultivabil devine un câmp imens de lavă distrugând tot ce era în cale şi stingându-se în ocean. În anul 1824 avea loc ultima erupție ce urma să definească locul unde ne aflam, loc ce va căpăta numele de Parc Național abia în 1974. În ciuda condițiilor vitrege de viață, pot fi întâlnite numeroase specii de plante şi peste 300 de specii distincte de licheni. Aici, numeroşi experți în botanică, zoologie şi geologie pot efectua diferite studii sau experimente.
Sătui de vulcani, coborâm de pe Muntele de Foc, unde mai mulți îngrijitori de cămile ne propuneau o călătorie pe spatele cămilelor. Lăsând, însă, cămilele să-şi vadă de drumul lor, noi ne-am văzut de al nostru şi, după ceva vreme, ne-am oprit să vedem lagunele, apoi Salinas del Janubio unde pe suprafețe foarte întinse se alegea sarea din apa oceanului.
Să nu credeți că am uitat de frumoasele magazine, orice femeie le adoră, în special pe cele cu suveniruri. Numai euro să ai, că în rest găseşti de toate.
Vă îmbrățişez şi vă doresc să aveți parte de vacanțe cu mult mai reuşite decât aceasta.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *