Vaccinați iepurii preventiv și asigurați-le adăpost curat

exemplar mare de iepure
Foto: Victor Țicu

Victor Țicu, sat Băduleşti, com. Creveicu, jud. Telorman

Dragă redacție şi dragi cititori,
Vin în ajutorul cititorilor cu unele sfaturi privind bolile iepurilor, dând răspuns domnului Ion Ganea, din Bucureşti, care cerea informații în revista nr. 1/2010, pag. 11.
Din momentul când mi-ați publicat reportajul făcut la mine, în aprilie 2009, m-au sunat foarte multe persoane. Unora le-am răspuns pe loc, iar altora le-am scris în limita timpului. Am şi fost la unele dintre persoanele care m-au invitat, să văd ce crescătorie de iepuri au. Printre aceste persoane este și domnul Ogrăzeanu, dintr-o localitate învecinată de a mea, la care am fost surprins să văd o adevărată microfermă, cu animale numai din părinți care au participat la concursuri. De la dânsul am cumpărat şi eu o rasă de uriaş belgian guşat, care poate ajunge cu uşurință la 8-9 kg.
Cei interesați pot procura această rasă, pe lângă uriaş german aguti şi uriaş belgian negru, de la mine. De la  prietenul meu (0766.693.722), pot lua, în plus de uriaș belgian gușat, uriaş german aguti, uriaş belgian, toate culorile.
Vă recomand, dacă doriți să creşteți iepuri, să alegeți o rasă care se caută pe piață, care vă poate aduce un venit de la 25-100 euro pe cap.
Ca să vă bucurați de iepuri sănătoși vă recomand să:
Vaccinați preventiv în lunile februarie-septembrie ale fiecărui an, contra mixomatozei şi a hemoragiei interne (Mixohemovirovac) iepurii de la 2 luni.
Râia auriculară se tratează prin ruperea crustei şi tamponare cu apă oxigenată, rivanol și unguent special.
Coccistop se pune în apă de băut până la 3 luni, 1,5 ml la 1 litru de apă.
Când observați unele infecții respiratorii sau o stare proastă a animalului, adăugați în apă de băut Enrofloxacină 1,5 ml la 1 l apă, timp de 5 zile sau vaccinați-l, dar numai la sfatul medicului veterinar, în rest asigurați curățenie, dezinfecție şi hrană bună.
Nu mă deranjează dacă mă sunați sau dacă îmi scrieți, dar în legătură cu iepurii ar fi foarte multe lucruri de spus, de aceea voi încerca să răspund la toate întrebările voastre prin intermediul revistei.
Foarte mulți m-au întrebat cu cine pot încheia un contract pentru a putea vinde la export iepurii crescuți. Vă răspund că sunând la numărul de telefon 0745.569.401, la care va răspunde domnul Ştefan, puteți afla tot ce vă interesează în legătură cu un eventual contract.
Datorită revistei am putut obține şi porumbei voltați, pe care mi-i doream atât de mult. Vă mulțumesc şi voi reveni cu sfaturi despre iepuri!



2 thoughts on “Vaccinați iepurii preventiv și asigurați-le adăpost curat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *