Varza, medicament în orice anotimp

căpățână de varză
Foto: arhiva Practic

Magdalena Cîrțînă, Târgu-Jiu, jud. Gorj

Sunt o fidelă cititoare a revistei Practic Idei. Vă mulțumesc foarte mult pentru premiul acordat, iar pentru mine varza rămâne un adevărat medicament, deoarece m-am vindecat de mai multe boli dintre care amintesc doar câteva.
Pentru anghina pectorală cronică, atunci când am crize, aplic pe piept frunze de varză. Ele decongestionează locul și restabilesc circulația, astfel că foarte curând respir mai ușor și durerea se calmează.

 Pentru nevralgie dentară. M-am legat la obraz cu frunze de varză și deja după 3-4 ore îmi alinaseră durerea fără să mai ajung la dentist. Eficace însă este să se mențină compresa toată ziua sau noaptea.

 Când mă doare capul, pun 1-2 straturi de frunze pe frunte și 3-4 frunze pe ceafă, mă leg la cap și repede fuge durerea.

 Odată am fost înțepată de o albină, am scos acul, am stors bine locul și l-am frecat cu o frunză de varză strivită, după care m-am bandajat cu o altă foaie de varză.

 Folosesc frunzele de varză când am dureri reumatice la genunchi. Frunzele de varză le procur de la piață, de la țăranii pe care îi rog să-mi rupă și să-mi dea frunzele proaspete de la baza verzei (roșie sau albă) care sunt colorate intens. După aceea spăl frunzele foarte bine cu apă, după care le șterg, înlătur nervura centrală groasă, ca și nervurile secundare. Strivesc frunzele una câte una cu ajutorul unui făcăleț sau al unei sticle. Când la suprafața lor apare sucul, sunt numai bune de aplicat pe locul bolnav. Folosesc 1-3 frunze pe care le acopăr cu o pânză groasă și le leg cu o fașă de tifon. Să vă fie de leac!



2 thoughts on “Varza, medicament în orice anotimp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *