Voluntariatul este pentru mine un mod de a privi viața

Foto: Liliana Munteanu

Liliana MunteAnu, București

Dragi prieteni,
Suntem în 2011, Anul Voluntarului, care ne amintește de natura noastră generoasă, necondiționată și participativă. Și dacă tot am ajuns la un soi de criză generalizată, cu sămânța moralității diluată, ce ne rămâne de făcut pentru a ne crea un loc de viață mai cald, mai însorit de bună atitudine, poate chiar mai primitor?
Cred că atunci când descoperi ceva în care poți crede și unde simți că ai putea face o mică diferență (sigur, cu toții am dori să salvăm lumea) este exact misiunea de care ai nevoie pentru a crește. Nu, nu în centimetri, ci în responsabilitate și angajament. Sunt voluntară de 10 ani și întotdeauna voi dedica timp pentru a mă implica în societatea civilă. La început am devenit voluntară (în Centrul pentru copii abandonați sau proveniți din familii dezorganizate “Viață și Lumină”) pentru că, studentă fiind, ni se recomanda să facem voluntariat pentru practică. Nu știu dacă aveam un vis de a ajuta. Însă pe măsură ce m-am implicat, a crescut în mine încă o inimă care voia să înțeleagă mai bine natura suferinței umane. Copiii aveau multe resurse creative și m-au primit în zona lor izolată. În acest fel voluntariatul a căpătat un alt sens, uman și onest.
A urmat o experiență interesantă în cadrul Centrului de reintegrare socio-profesională a tinerilor postiinstituționalizați care creează un spațiu propice de a intra cu dreptul în societate tinerilor adolescenți. Aici, timp de un an, au o cameră a lor, hrană, asistență psihologică, profesională, juridică și un mediu ca un fel de “acasă”. Am petrecut foarte mult timp cu adolescenții, unici și cu povești complicate, cu o teamă acoperită prin atitudine agresivă sau evitantă, iar a le câștiga încrederea este de un incredibil efort. Și totuși, “Clubul dialogului” pe care l-am creat, în care am citit împreună, am jucat piese dramatice, am învățat să comunicăm, să descoperim ce ne place, să luptăm pentru un vis, să ne acceptăm și să-i lăsăm pe ceilalți să fie parte a vieții, a fost o formă de educație alternativă, non-formală, care le-a oferit un real beneficiu pentru integrare. În acest fel am învățat să fiu tolerantă și să renunț la prejudecăți. Am voluntariat recent și în cadrul unui proiect de Mentorat pentru voluntari, coordonat de Asociația ACT, unde după un training de formare, am devenit formator de mentori și am susținut în noiembrie 2010 un curs de Mentorat. Metoda de livrare a cursului a creat oportunitatea prin care fiecare participant urma să învețe experimentând. Pentru mine, experiența de trainer a fost încă o lecție în zona de proces educațional alternativ. Am învățat cât de prețios este lucrul în echipă, mi-am amintit că pot învăța de la oricine, am învățat să gestionez mai bine timpul, am revăzut rezultatele pe care le pot atinge oamenii accesându-și creativitatea și vocea interioară, am văzut din nou cum oamenii se apropie și devin cooperanți datorită metodelor experiențiale, ușor ludice, dar serioase, m-am bucurat de bucuria celor care au beneficiat de toate orele de curs, dorind cu tot dinadinsul să plece informați și mai pregătiți pentru activitatea lor de voluntariat sau misiunea din organizații. Oamenii fac diferența și cred că aceasta este cel mai important. Iar experiența nu se încheie aici. Din august sunt voluntară ca și consilier psihologic în cadrul Centrului de Prevenire a Tentativelor de Suicid la Copii și Adolescenți. Centrul a creat un Telefon Verde pentru cei care sunt într-un impas existențial și au nevoie de suport.
Poate la telefon nu poți urni munții, însă un cuvânt cald, blând, poate liniști într-un moment de derută. Oamenii simt când li se vorbește din suflet. Iar pe mine această experiență mă ajută să înțeleg mai bine sensul vieții și că nu e nimic mai prețios decât această șansă – de a trăi.
Un alt proiect, Caravana cu zâmbete, coordonat de Nicoleta Radu, o femeie dintr-o companie multinațională, mi-a atras atenția și participarea. Caravana se referă la un tur al școlilor speciale (copii cu autism) pentru a le oferi un mic cadou (cărți, produse alimentare și, mai ales, prezență, atenție). Fiecare școală ne-a întâmpinat cu un program artistic, astfel încât copiii și-au putut exprima latura lor artistică și valoroasă. De asemenea, am desenat împreună, ne-am bucurat împreună, creând un înalt sentiment de normalitate.
La un moment dat am inițiat independent, alături de câteva colege, un proiect de dezvoltare personală pentru tineri, creând ateliere creative pentru autocunoaștere. În acest fel ne-am aplicat abilitățile de psihologi și am conturat mesajul socratic  “Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște întreaga lume”. Timp de câteva luni am găzduit ateliere cu participarea a 8-12 tineri pe care i-am provocat să se descopere și să își dezvolte personalitatea. Acest proiect s-a dezvoltat și în cadrul ONG-ului BusinessTech Initiative, unde am participat voluntar la dezvoltarea personală a unei echipe.
Nu știu dacă mă respect mai mult pentru altceva decât acest efort de a fi voluntară în diverse domenii în care este nevoie de ajutor.
Nu știu dacă pot compara cu altceva sentimentul că “ești parte din” și “ajuți la”. Ce știu este că mă simt mai împlinită și mai prezentă la propria viață.
Vă doresc mult succes și vă încurajez să vă implicați într-un domeniu în care simțiți că puteți faceți o schimbare pentru cei din jur.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *