Vriesea primește apă cu oțet

floare galbena
Foto: arhiva Practic Idei

Ermina Necula, loc. Gârliciu, jud. Constanța

Dragă redacție, Vă scriu pentru prima dată, deşi din 2004 nu ratez niciun număr, iar prin intermediul revistei mi-am îmbogățit colecția de flori. Vă scriu despre 2 flori pe care le-am achiziționat de la o florărie.
Vriesea. Genul cuprinde 280 de specii, precum şi numeroşi hibrizi. Fruzele sunt lungi, liniare, verzi, rigide, pieloase, mai lucioase pe partea inferioară decât pe cea superioară. Florile sunt variat colorate, în funcție de specie. Bracteele sunt mari, viu colorate, aşezate de obicei pe două rânduri. Creşte frumos în locuri bine luminate şi aerisite, necesită udări abundente astfel încât în rozeta de frunze să fie permanent apă, iar pământul să fie mereu umed. Nu suportă apa calcaroasă, de aceea vă recomand să folosiți apă de ploaie sau apă de robinet fiartă şi răcită, căreia i se adaugă câteva picături de oțet. Se înmulțeşte prin detaşarea puilor de planta mamă.

Tillandsia Cyanea este originară din Ecuador. Prezintă o rozetă alcătuită din frunze lungi şi înguste, verzi-cenuşii. Florile violet-albastre aflate în axila unor bractee roz sau roşii. Inflorescențele au aspectul unor spice late şi turtite. Perioada de înflorire este foarte lungă. Preferă locuri foarte luminoase, cu temperaturi moderate noaptea şi mai ridicate ziua. Solul trebuie să fie foarte permeabil, preferabil alcătuit dintr-o parte pământ de frunze şi o parte nisip. Solul trebuie păstrat umed în permanență. Fertilizările se fac săptămânal. Se înmulțeşte prin separarea puilor de planta mamă sau prin semințe. Pentru a germina are nevoie de lumină. Aş dori să fac schimb de flori cu alte cititoare: pot oferi săbiuță, steaua şerifului, măghiran, garoafe, muşcate drepte roz şi violet, ficus benjamina şi multe alte plante cărora nu le cunosc denumirea. Aş dori gloxinii, cerceluş, trandafir pitic, campanule, abutilon, violete, kohleria, muşcate curgătoare, crin de orice culoare, cactuşi, fittonia, datură, hibiscus orice culoare, oxalis, cală, gutui japonez, floarea soarelui ornamentală, episcia, achimenes, aphelandra, beloperone, syngonium, colțunaşi, dalii orice culoare şi canna. Pot oferi garofițe chinezeşti, coada şoricelului grena, bot de iepure, petunii, crăițe, cârciumărese, barba împăratului. Las numărul meu de telefon celor care doresc să mă contacteze: 0762.793.986. Doresc o vară frumoasă tuturor şi la cât mai multe apariții revistei!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *