Zile splendide la cabană

Foto: Simona Surdulescu

Simona Surdulescu, Craiova, jud. Dolj

Dragi prieteni,
Anul acesta n-am putut pleca în concediu mai mult timp, dar ne-am adunat la un sfârşit de săptămână toată familia (eu şi soțul meu, copiii şi viitorii cuscri), ne-am urcat în două maşini şi, ca să profităm şi de ziua liberă de Sf. Maria, am plecat „pe drumuri de munte“, spre cabana Petrimanu, aşezată la răscrucea a 3 masive muntoase: Parâng, Căpățânii şi Latoriței, la nici 100 de m de Lacul Petrimanu, lac de origine glaciară.
Drumul până la cabană se poate face în circuit: prin Tg. Jiu, Novaci, Rânca, Obârşia Lotrului şi pe Transalpina, unde şoseaua trece şerpuind prin pasul Urdele şi unde poți admira peisajul alpin superb. Serpentinele îți dezvăluie imagini mirifice – în depărtare munții, uneori acoperiți de nori, alteori cu crestele strălucind în lumina soarelui, profilate maiestuos pe un cer incredibil de albastru, cu văile abrupte şi câte o stână pierdută în depărtări.
Am avut norocul să vedem şi o herghelie de cai şi măgăruşi, unii aflați  chiar la locurile de popas, deja obişnuiți cu turiştii. Unii dintre ei, mai îndrăzneți, chiar se apropie de tine plini de speranță că vor căpăta un covrigel, un fruct sau chiar un cub de zahăr. Am reuşit să imortalizăm imagini ale unei herghelii conduse de un armăsar sur, mândru de coama şi coada pe care şi le flutură în vânt.
La un moment dat, poți admira pe stânga Pasul Urdele, după care la puțin timp ajungi în dreptul lacului Vidra. De la Pasul Urdele, în linie dreaptă, teoretic, nu sunt mai mult de 60 km până la Lacul Petrimanu, dar munții sunt o barieră deocamdată de netrecut cu maşina, până acolo nefiind nici măcar un drum forestier. Aşa că ne-am continuat drumul spre Voineasa, pe o şosea supraaglomerată. Noi am mers mai departe, până la Ciunget, unde drumul a devenit mult mai rău: deşi cu un strat de asfalt, s-a deteriorat şi acum e plin de gropi. Dar peisajul care te întâmpină te face să treci peste neplăcerile gropilor şi bolovanilor de pe drum. Dacă vii pentru prima oară, ți se pare o porțiune interminabilă, deşi nu sunt mai mult de 70 km până la cabană. Oricum, odată cu asfaltul, parcă intri în altă lume, de-o parte şi de alta a şoselei se ridică versanții împăduriți, aerul se schimbă cu fiecare km înaintat, devenind mai răcoare, chiar frig, după căldura şi soarele de pe Transalpina, semnalul de telefon dispare cu desăvârşire, indiferent de rețea, iar pe marginea drumului poți opri să admiri câte o cascadă  ce-şi prăbuşeşte firele învolburate în pârâul Curmătura, care te însoțeşte pe lângă drum până la cabană. Cea mai spectaculoasă cascadă este „Moara Dracilor“, ale cărei ape au netezit peretele stâncos şi au lăsat dâre colorate în stâncă. Acolo unde soarele mai ajunge am văzut tufe de zmeur sau mur. Iar jos, lângă apele mai liniştite ale pârâului, cresc adevărate păduri de brusture.
Am ajuns la cabană pe înserat. M-a impresionat mai ales liniştea. Îmi doream să scap de zgomotul maşinilor, de agitația din oraş, iar aşteptările mi-au fost îndeplinite. Ne-a întâmpinat cabanierul, foarte amabil, care ne-a condus în camerele pe care le reținuserăm on-line cu câteva zile mai devreme. Am fost plăcut surprinsă de faptul că în cele 2 cabane de lemn, cu aspect rustic, camerele au tot confortul – curățenie, baie în fiecare cameră, apă caldă, calorifere, televizor în cameră etc. Doar telefon nu există, nu este semnal.
După ce am despachetat, am ieşit un pic să ne familiarizăm cu zona. Prea mult n-am putut vedea, fiindcă între timp se întunecase, dar am făcut cunoştință cu paznicii: 2 câini simpatici, Rambo şi Fița.
A doua zi am ieşit să vedem un pic împrejurimile. Am aflat de la cabanier că drumul continua încă vreo 10-20 km, spre barajul Galbenu. Aşa că, în timp ce ne luam micul dejun pe terasă  şi savuram cafeaua făcută de gazde, ne-am hotărât să mergem până acolo. De data asta am mers cu o singură maşină, tinerii dorind să facă mişcare. De pe baraj se deschide priveliştea unui lac glaciar splendid, cu apele netulburate de nici măcar o adiere. Singurele ființe din jurul nostru erau un stol de lăstuni şi o mulțime de gâze de tot felul: fluturi, libelule etc. După ce au ajuns şi copiii, am făcut o grămadă de fotografii, apoi am cules zmeură de pe marginile drumului.
Când am ajuns iar la cabană, în aşteptarea copiilor, somnoroşii s-au dus să se odihnească, iar ceilalți ne-am plimbat prin jur. Am avut plăcuta surpriză să constatăm că lângă cabană era o păstrăvărie. După-amiază am coborât să vedem şi Lacul Petrimanu. Pe malul opus era o tabără de corturi, oamenii începuseră să facă focul, iar din apele reci şi limpezi ale lacului se ridica deja o ceață uşoară. Am făcut iar o mulțime de fotografii, am admirat peisajul, iar un pic mai târziu, spre înserat, ne-am retras şi noi la cabană, încheind o zi minunată cu un grătar.
Din păcate, serviciile noastre ne-au obligat să plecăm a doua zi, nu foarte devreme, ci ca să putem ajunge după-amiază acasă, să ne pregătim de serviciu şi să ne mai ocupăm şi de cățeii şi pisicile noastre, care cred că ne dăduseră dispăruți, deşi a avut cine să aibă grijă de ei cât am fost plecați.
A fost weekend splendid şi ne-am simțit foarte bine, aşa că ne-am mai „remontat“ pentru o vreme!
Vă doresc tuturor o vacanță plăcută, mai ales că începe sezonul concediilor de iarnă. Multă sănătate!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *